marți, 17 iunie 2014

La revedere, gradinita draga!

Ziua aceasta a fost a noastra si a acelora fara de care nu am fi ajuns atat de departe. Nu stiu daca au fost putini sau multi, dar cu siguranta au fost oamenii de care David  a avut nevoie. Iar astazi nu m-am dus  la serbarea de final de gradinita ca sa vad cat de atent este copilul meu, daca a retinut cele cateva versuri de poezie sau daca e tot timpul concentrat impreuna cu ceilalti copii.

 Am fost la serbare ca sa ne bucuram ca ceea ce parea imposibil a devenit posibil....



David este un copil emotiv iar asta se vede, cand e vorba sa ofere flori, clipeste des, se inroseste, isi pleaca privirea  si intinde cu sfiala de la oarecare distanta buchetul de flori educatoarelor lui. 

David a avut doua educatoare la Gradinita nr 1 din Gilau, doua doamne speciale care au stiut mereu cum sa trateze cu el. Ma simt norocoasa ca le-am cunoscut si recunoscatoare ca si-au investit timpul si talentul pentru binele lui David.

Doamnelor Simona Popescu si Ioana Purcel, MULTUMESC pentru ca sunteti talentate si pline de bunatate asa cum trebuie sa fie toti dascalii.




Mi-s departe acum, atat de departe, noptile acelea in care ma trezeam in zori, il priveam pe David dormind si ma rugam sa nu fie decat un vis urat. Sa nu fie adevarat ca e departe de noi si ca noi nu-l intelegem. Si toate intrebarile acelea despre viitor; de la intrebarea primordiala: " va vorbi vreodata cu noi, ma va striga vreodata <mama>?"pana la cea mai cutremuratoare si mai teribila dintre toate :" ce se va intampla cu el, cand noi parintii nu vom mai fi?", au pierit.

Acum, mai mult decat griji, am oameni carora sa le multumesc, am umilinta omului constient ca viata este fragila si ca trebuie sa pretuim ceea ce primim zi de zi. Iar de la David am primit cea mai important lectie dintre toate: lectia fericirii. Ceea ce am imi este mai mult decat suficient ca sa fiu fericita, sa traiesc fiecare zi cu drag, sa iubesc si sa fiu iubita si sa ma bucur de familia mea.

Revenind la serbare, a fost cand atent cand nu, a mai avut nevoie de cate o sugestie la inceput de vers, uneori a cantat cu colegii, alteori nu. Baietii in general au fost mai neatenti, parca, decat fetitele iar dna educatoare trebuia sa se mute dintr-o parte a semicercului de scaunele ca sa-i potoleasca pe baieti care uneori mai si vorbeau in timp ce colegii lor spuneau poezii.


La final copiii s-au bucurat de sendvisuri, tort si suc...


Iar eu, cea care va povestesc de vreo trei ani pe Facebook si de vreo doi pe blog ce se intampla cu acest copil minunat, sunt MAMA LUI DAVID. Asta sunt in primul rand inainte de celelalte roluri. Este bucuria si implinirea vietii mele sa fiu mama lui.




Acestia suntem noi. 



O vara frumoasa sa aveti!













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu