Vesti noi

marți, 27 mai 2014

David la 6 ani si jumatate

Acum vreo 6 ani si jumatate s-a nascut minunea de David. Intotdeauna am avut senzatia, va marturisesc cu toate sinceritatea ( si fara falsa modestie ) ca voi avea o soarta mareata. Si asa este.
Maretia mea se numeste David. 

David imi aminteste zilnic ca este Cineva acolo Sus care nu ma lasa sa cad, ca fericirea e o chestiune zilnica de a aprecia ceea ce ai, de a fi recunoscator pentru fiecare progres al copilului, dar si pentru oamenii buni din viata noastra.


Aparitia lui David in familia noasta, cu autismul lui cu tot si cu felul lui special de a fi, sunt o binecuvantare pe care nu as schimba-o nici cu portile Raiului.
 Inainte de David, credeam ca viata nu mai poate avea surprize pentru mine intr-ale suferintei sau dimpotriva, intr-ale fericirii. Si uite-asa am "crescut" si eu si sunt astazi asa cum multi ma cunoasteti.

Suntem pe acest drum de 3 ani si jumatate si as vrea sa le multumesc celor care au implinit minunea pe care noi o traim. De la Monica Pop, la Gradinita Speciala Malteza si Mirela Codreanu, Gradinita Nr 1 din Gilau si Dnelor educatoare Simona Popescu si Ioana Purcel care l-au adus pe David aici. Si mai sunt si altii care au stiut sa fie alaturi de noi in cele mai grele momente. Tututor va multumesc, sa stiti ca David este dovada vie a ajutorului vostru.

Daca ma tem de viitor? Putin ... Dar nu fac planuri, nu fac planuri de genul "vreau copilul meu sa faca asta sau cealalta" ; sa-mi realizez eu vise si ambitii neimplinite. De luat aminte... pentru cei care au copii tipici. Copilul nu este un bun care trebuie sa ne indeplineasca noua planurile, el are propriul lui parcurs si propriile lui alegeri de facut. Noua ni s-a dat in grija, el, copilul, sa-l iubim si sa-i fim buni educatori si sfetnici.

Am emotii, pus langa alti copii, chiar daca are cunostinte destule pentru varsta lui, David este altfel. Dar ALTFEL nu inseamna mai prejos. Altfel inseamna diferit. 

Iar eu, de-abia astept sa aflu si mai multe despre lumea lui pe masura ce va creste.

Dar ne luptam inca cu autostimulari si hiperactivitate, insomnii si deficit de atentie ( mai ales de cand cu un tratament cu Aerius si Ketof la care am renuntat de vreo doua zile).  .

Autostimularile sunt in special verbale in perioada asta: cuvinte inventate sau asocieri de termeni ciudati. Ati putea sa-mi spuneti, va rog, ce e aceea o "pestera cu dulmiciane"? David nu vrea in ruptul capului sa-mi explice ce inseamna pentru el "dulmiciane"

Of, si  cuvinte sau onomatopee repetate in timpul jocului: il aud jucandu-se in bucatarie :"tac-pac" si dupa 10 secunde "tac-pac" si tot asa. Si maraiala aceea " mmmm mmmm"  pe care o scoate in timp ce topaie si pe care o cunosc de cand avea doi ani. Sau poate mai devreme? E bine ca uitam, e bine si sanatos. Desi  uneori ma trezesc proiectata in trecut si te scuturi ca de-un vis urat.

Iar daca il intrebi de ce face asa raspunde ridicand din umeri:
-Nu stiu!
Iar eu trag concluzia ca e o nevoie senzoriala, asa cum unii se joaca cu parul, altii rasucesc ceva intre degete si alte mici manii pe care le avem fiecare.

David prefera sa mearga la Buni , sa se joace in bucatarie pentru ca ea nu-i atrage/distrage atentia, ba mai mult o atrage el in vartejul jocului lui. Iar Buni repeta si aproba ceea ce David zice. Atunci cei doi trebuie separati. Pentru cei care nu stiu, Buni, mama mea, sufera de dementa. Iar David cunoaste trigger-ul pentru a-i provoca de multe ori enervarea.

Ca tot vorbim de Buni, David se simte superior ei  asa cum se simt copiii de 6 ani superiori fratilor bebelusi.
-"Mama, Buni de ce nu stie engleza?" ( David face engleza la gradinita si se pare ca se descurca ca tot vine cu smiley faces lipite pe bluza)
-"Mama, Buni de ce nu se spala pe maini?
-"Mama, de ce a distrus Buni robinetul?"
-"Mama, de ce mi-a furat Buni ciocolata?"

Copilul vede ce nu este in regula cu Buni si cu actiunile ei ( chiar daca si el, la randul lui, are seria lui de excese).

Mai mult decat orice David isi doreste sa fie printre ceilalti copii, sa faca ce fac ei, sa se fie acceptat.
Iar asta isi doresc toti copiii: sa fie iubiti si pe placul celorlalti.
Asta a fost si este salvarea lui, motivatia lui de a veni inspre lumea noastra.

Poate, peste cativa ani, voi contrazice multe din cele scrise aici,  poate David insusi ne va spune ca de fapt se simtea cu totul altfel. Oricum ar fi, sper sa ne impartaseasca o parte din sufletul lui.

Blogul acesta este ceea ce dau eu, mama lui David,  inapoi pentru ca am fost ajutata cand aveam mai mare nevoie. Un fel de "pay it forward".

Pentru ca mie imi este bine acum , trebuie sa fac bine!
Sa fiti sanatosi!









3 comentarii:

  1. Va admir foarte mult si va felicit pentru acest blog. Imi fac curaj zi de zi sa mai citesc o pagina. Ma regasesc foarte mult in povestile tale si imi dai speranta ca intr-o zi vom fi si noi acolo unde este David acum. Nu pot insa sa neg deznadejdea care ma cuprinde uneori, neputinta ce o simt si teama ca am facut sau nu fac destul pentru copilul meu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De aceea exista acest blog, ca sa arate celor ca noi ca exista speranta.

      Ștergere
  2. Felicitari pentru blog. Sunteti o sursa de inspiratie, curaj, perseverenta. Asteptam cu nerăbdarea reluarea postarilor dvs pe acest blog. Suntem interesati cu privire la provocarea numita scoala de masa. Multumim

    RăspundețiȘtergere