duminică, 10 ianuarie 2016

Certurile cu David

De multe vreme mi-am propus sa scriu despre cum decurge o cearta cu David si cum ii place lui sa aiba mereu ultimul cuvant. Ce ma framanta pe mine este ca nu stiu cat de "normal" se cearta pentru un copil de varsta lui. Am mereu nevoie sa mi se reaminteasca cat de bine este si cat de tipic se comporta in majoritatea situatiilor. Eu nu mai pot fi obiectiva.

Cearta noastra de astazi n-a fost iesita din comun, totul a pornit de la faptul ca aseara s-a jucat pe tableta la care nu mai avusese acces cateva luni bune. Intotdeauna ajungem in acelasi punct si ii confiscam tableta pentru ca exagereaza, fie ca e tableta fie ca e telefon, devine insistent, vrea sa se joace cat mai mult. Sau descarca jocuri pana blocheaza memoria, cu alte cuvinte nu se conformeaza regulilor impuse de noi. Asa ca si-a pierdut privilegiul de a folosi tableta de multe ori in ultimii ani.
Astazi, de dimineata, primul lucru pe care il voia era tableta. I-am spus ca poate mai tarziu dupa ce se trezeste taica-su. Sa-l intrebe pe el. Ar fi vrut sa-l trezeasca atunci.. L-am rugat sa nu-l trezeasca ca e obosit. In plus i-am reamintit ca tati se va supara daca-l va trezi si nu va mai primi tableta.

Asa a fost. Stiam ca asta se va intampla.



Mi-am facut de lucru cu cel mic, am spalat vase, am pregatit micul dejun pentru David si in drum spre baie i-am reamintit sa fie atent sa nu-l trezeasca pe tati. Ce credeti? Din baie il auzeam pe David trantind diverse jucarii sa fie harmalaia cat mai mare. Iar Georgel tipa si el. Cand am revenit, taica-su strangea tableta si o punea la loc sigur caci David de-asta il trezise, ca sa obtina tableta.

David plangea.
-Dar nu e adevarat, nu am facut zgomot, altcineva a facut zgomot, nu eu l-am trezit pe tata, protesta el
-David de ce nu recunosti ca tu l-ai trezit pe tata? il intreb.
-Nu e adevarat, tata e un mincinos, nu eu am facut asta!
Si o tinem tot asa " ba nu, ba da" vreo 15 minute.

Ii explic ca e firesc sa-si recunoasca greselile si sa-si ceara iertare, dar si sa arate ca ii pare rau. Adica sa fie ascultator altadata.

De obicei cand e certat,  David spune mecanic "imi pare rau" si peste un minut face aceeasi chestie enervanta ( aici ma refer mai ales la autostimulare).

Peste cateva ore, pe David l-a apucat iar dorul de tableta si s-a lasat iar cu plansete. Insa noi am ramas pe pozitie.

Argumentul suprem al lui David ramane mereu : DAR EU VREAU!

Ma asculta cu atentie cand ii explic ca nu putem mereu avea orice dorim, ca tableta este un gadget pe care il folosim responsabil, ca nu mancam dulciuri daca avem probleme cu stomacul, ca nu putem primi cadouri in fiecare zi, ca exista ocazii speciale pentru asta. Si ca uneori trebuie sa meritam lucrurile si sa muncim pentru ele. Uneori ele vin ca o recompensa atat pentru copii cat si pentru adulti.

Povestind cu prietenele mele cu copii de varsta lui David constat ca au aceleasi pretentii nemasurate, ca acum sunt in "play mood" si peste doua minute dupa ce le-au sosit partenerii de joaca dau sa planga si mai ca i-ar trimite acasa. Vad aceleasi atitudini imprevizibile, aceleasi sensibilitati sau pretentii exagerate.
Si ma simt prost. E posibil sa am  pretentii exagerate. Dar vad uneori ca vointa lui e mai tare ca a mea, ca incapatanarea lui e infinita. Si ma intreb din nou daca nu gresesc.

Ma linistesc cand imi aduc aminte ca mai avem destule de recuperat in special in ceea ce priveste limbajul.
Asta nu-l impiedica, desigur, sa protesteze, sa conteste deciziile noastre. E socant, pana nu a  inceput sa mearga la scoala, David era submisiv. Acum imi dau seama ca nu era o atitudine potrivita. Socializarea la scoala are cu siguranta efectele ei in dezvoltarea globala a personalitatii copiilor.

David s-a desteptat. E baiat mare.


Un comentariu:

  1. Buna.

    De ceva timp ti-am descoperit blogul si il urmaresc cu interes. De ce? Pentru ca am un baietel (deja baiat mare de 8 ani) care e exact ca si David. Si cand spun exact, ma refer la toate simptomele: hipersensitiv, hiperactiv, incapatanat (la infinit), non-empatic (a crescut mult in ultimul timp la capitolul asta dar totusi inca nu e suficient de empatic).
    De altfel a fost diagnosticat cu PDD-NOs de la 4 ani (de la 3 ani incepusem investigatiile). De atunci suntem ocupati cu terapii de integrare senzoriala, fiziokineto terapie, logopedie, ...etc.
    Plus e integrat intr-o scoala pentru copii cu astfel de probleme (Din pacata am fost prea slaba si am dat acceptul sa fie la o scoala pentru copii cu probleme de comportament (ADHD, PDD-NOS)). Acum nu stiu cat de bine am procedat, am vrut, si vreau tot ce e mai bun pentru copilul meu... (Trebuie sa mentionez ca nu locuiesc in Romania).

    Nu vreau sa ma plang, caci stiu ca nu ajuta la nimic (nici pe mine nici pe copilul meu). Ma bucur sa iti citesc blogul, caci e ca si cum cineva ma intelege. (Cu cei care am incercat sa vorbesc mi-au spus ca exagerez, asa ca am incetat discutiile cu ei pe teme de genul asta).

    Si la noi tableta e foarte apreciata, dar din pacate, si la noi privilegiul e luat cu regularitate.

    Mult succes si te rog sa mai scrii caci imi lipsesc postarile tale.

    Numai bine si numai zile bune cu David iti doresc.

    RăspundețiȘtergere