Vesti noi

marți, 20 august 2013

Despre munca lui David si altele : bune si rele

Si pentru ca va spuneam ca nu mai avem terapeut, am inceput sa lucram cu David ceva mai serios vara asta. In afara faptului ca nu putem sa-l lasi prea mult de capul lui pentru ca altfel se stimuleaza, e necesar un balans intre activitati in aer liber si joc in care el sa se simta liber dar si intre activitati care tin de educatia prescolara: colorat, pictat, lucrat in caiete speciale cu elemente grafice si elemente matematice.


Nu, nu il obosesc, nu lucram niciodata mai mult de o ora sau o ora si jumate zilnic, cu pauze. Intre sesiunile de lucru la masuta, e joaca aia serioasa in care se foloseste de sculele lui tati, in care da de mancare cainilor sau executa mici sarcini ducand haine curate si uscate in casa sau facand ceva util pentru a dobandi abilitati de viata independenta cum zic psihologii.

 Momentul in care se plictiseste sau e prea obosit e pierdut pentru noi si castigat pentru autism.

Si da, desi in societate e cel mai bine crescut copil, acasa are inca destul de multe stimulari tactile si vizuale. De la iarba la creioane la toate se poate uita piezis. Sau le poate freca de fata sau presa pe pleoape.

 Si daca la inceput, cand copilul e eminamente doar in lumea lui iar tu ca parinte nu faci fata la atatea; le iei si le ascunzi, pe masura ce el progreseaza si se rezolva tot mai multe probleme,  incerci macar sa redirectionezi interesul pentru ele, sa le dai un sens in joc. Asa cum au primit creionele acum, un sens atat de bun si de normal.


Ce e atat de rau la auto-stimularea senzoriala? In ea copilul autist se pierde ca intr-o transa. Ani de zile, daca nu eram pe faza sa indepartam stimulul sau sa-l redirectionam; David  era pierdut, intra in transa pana cand, banuiesc eu, stimulul devenea dureros. E singura mea explicatie pentru tipetele care urmau. Acum tati de David a observat ca nu se mai detaseaza cu totul de lume, aude ce se petrece in jur si raspunde. Desigur nu vreau sa verific si eu. Auto-stimularea senzoriala in autism este inamicul feroce al invatarii si al progresului copilului.

Si iata ce mare digresiune am facut! Revenind la subiectul pe care vi-l propun astazi; ceea ce ma bucura este ca acum, insusi David cere sa lucreze si prefera cartea cu elemente matematice:


in detrimentul celeilate: de elemente grafice care da, il solicita mai mult.


Cam asta stie el sa faca:


Cel mai greu din exercitiul de mai sus i-a fost sa faca punctele.


I give him a hard time, adica nu permit greseli mari si daca un element nu e indeajuns de corect, il stergem, iar il facem iar il stergem. El stie asta, ca sunt aspra adica si totusi prefera sa lucreze cu mine. 


Cat despre jocuri, da, si pe alea le considera un cadou potrivit pentru el. 
Jocuri de memorare, asociere,


de invatare a orei: a celor fixe, jumatatilor si sferturilor pentru ca taaare il preocupa ora.


Si un fel de "sus-jos" cu zaruri pe care de fapt prefer eu sa-l jucam ca pe un "Nu te supara frate" pentru ca are unele intrebrari de calcul matematic care sunt peste varsta lui.


Mai are si puzzle-uri; nu sunt activitatea lui preferata, dar mai facem cate unul din cand in cand.
Mai citim cate o poveste, mai rasfoieste si cate o carte si incepe sa explice dupa imagini ca Mickey: "uite, mama, are aragaz, aia e bucataria si noi avem , si uite pui, sunt acolo" ( aratand spre gardul vecinului).

Tot progresul lui David, mai ales din ultimul an ( a se considera si ultimul an scolar) l-au solicitat la maximum.  Va puteti imagina un copil de 3 ani la nivelul unuia de 1 an si care in vreo 2-3 ani trebuie sa ajunga la fel ca cei neurotipici pe toate palierele dezvoltarii? 

Cat trebuie sa se dezvolte creierul si sistemul nervos? Cat efort depun copiii ca el ca sa se integreze? Cate anxietati trebuie sa depaseasca? Iar David a demonstrat in ultimii doi ani si jumatate ca are un potential extraodinar si nu pot decat sa-l multumesc Celui de Sus ca mi-a permis sa-mi descopar copilul si sa gasim sub eticheta autismului un copil iubitor, comunicativ, afectuos si inteligent si ...plin de imaginatie.

Copilul meu, al nostru pentru care trecem zilnic prin foc....













2 comentarii:

  1. Felicitari!
    Am mai citit cateva postari si ma bucur sa vad progrese!
    Mult succes in continuare! :)

    RăspundețiȘtergere