Cand ti se intampla ceva zguduitor n-ai timp sa te gandesti. Sau gandesti scurt si cuprinzator si iei decizia Reflectia indelungata te duce uneori la alegeri gresite sau in pragul disperarii. Iar cand de felul tau de a gandi, trai si actiona depinde viata unui copil, atunci n-ai nici o scuza. Trebuie sa ai vointa de fier si disciplina unei armate intregi. Calitatea de parinte trebuie pe deplin asumata.
Asa ca am actionat de cum am aflat de diagnosticul lui David. Dupa o saptamana era deja "inrolat" in Gradinita Speciala Malteza. Si-apoi a trebuit sa tot luam decizii...inclusiv pentru a gasi pe cineva care sa lucreze in privat cu David. Si am gasit. Cine cunoaste Clujul va intelege diferenta de traseu: cand sotul meu mergea spre Gradinita Malteza o lua prin Grigorescu iar cand mergea la terapeutul gasit, alegea Manasturul.
Reactia copilului autist si non-verbal de 3 ani si 2 luni era graitoare, incepea sa urle, zbatandu-se in scaunelul lui de masina cand mergeau prin Manastur si radea cand mergeau prin Grigorescu.
Sotul meu are o relatie deosebita cu David si simtea si simte toate cele nespuse dar simtite de copil. Suflet langa suflet ...
I-au ajuns cateva astfel de drumuri ca sa spuna: "gata, renuntam la terapeut!" Si parcat tot universul a conspirat ca sa o alegem pe Moni: David se atasase de ea ea, pe mine ma suna lumea sa mi-o recomande, nestiind ca ne cunosteam deja. Si am ales-o pe Moni!
Vedeti, e mare lucru sa poti spune : "x mi-a salvat viata" sau "x a salvat viata copilului meu". E unul si acelasi lucru si asta putem noi spune despre Moni. Ea este un om modest si la locul lui si nu i se pare ca a salvat lumea. Dar a salvat-o. NE-A SALVAT LUMEA INTREAGA.
Iar cand David spune: lucruri demne de varsta lui, cand spune "te rog", "multumesc" cand o pupa pe Buni si ii ureaza "somn usor", eu si sotul meu radem si ne privim complici si simtim ca avem lumea intreaga la picioare.
Tata e centrul universului lui David. Nici mai mult nici mai putin. Universul lui de cand avea 3 luni si jumatate, de cand eu m-am intors la serviciu. Pentru ca asa au fost vremurile si pentru familia noastra a fost mai bine asa. Nu cred ca sunt o mama mai rea sau mai buna pentru ca am luat decizia asta.
Si da, le respect foarte mult pe femeile care aleg sa fie casnice si isi dedica timpul, energia si viata cresterii copiilor.
Dar nu toata lumea e croita la fel, dupa acelasi tipar. Iar daca as fi fost acasa, probabil as fi ajuns experta in croitorie sau in brodat. Sau ceva in genul asta. As fi gasit ceva de facut pe langa munca si terapia cu David.
Nu stiu daca David va fi la fel ca noi, parintii, dar incerc sa-l educ si sa-i inspir de mic satisfactia lucrului bine facut. Daca ne propunem sa lucram 3 randuri de elemente grafice, e clar ca le vom termina. Daca oboseste, dupa al doilea rand facem pauza si continuam. Ii spun mereu:" e bine sa terminam ce-am inceput."
Cartile si jocurile sunt la indemana lui David in rafturi ca sa poata ajunge la ele. Si stie si incearca sa le tina in ordine. Nu incurajez ordinea rigida ( avand in vedere inclinatia lui spre stereotipii) insa orice copil trebuie sa fie in stare sa-si tine lucrurile cat de cat aranjate. Evident ca intodeauna vor fi jucarii imprastiate dar la final de zi trebuie sa stranga.
Multa vreme m-am intrebat la ce mi-a folosit mie studiul si rezultatele scolare bune. Au trebuit sa treaca multi ani peste mine si sa-mi dezvolt alte abilitati ca sa-mi dau seama ca vreau sa fac si x, y, lucru la fel de bine precum invatam la scoala.
As vrea ca David sa invete ca lucrurile se obtin prin munca, n-as vrea sa viseze la lucruri obtinute facil. Vreau sa gaseasca implinire in ceea ce face, sa puna pasiune in tot ce intreprinde si sa nu astepte sa faca altii pentru el si in locul lui.
Vreau sa devina RESPONSABIL.
Acum ne pregatim de o alta etapa importanta: scoala. Saptamana viitoare se fac inscrierile la "Liceul Teoretic Gelu Voievod Gilau" pentru grupa pregatitoare. Scoala, care cuprinde si singurul liceu din zona rurala a judetului Cluj are, la un calcul sumar, undeva la 700 de elevi. E o scoala mare, asadar, care organizeaza anul acesta 3 clase de pregatitoare fiecare a cate 25 de locuri.
Asa ca avem emotii si mari asteptari de la scoala din Gilau.
Gradinita nr 1 din Gilau a fost mult peste asteptarile noastre: doamnele care l-au "crescut" pe David aici in ultimii doi ani au facut minuni cu el: Simona si Ioana pe care David le pomeneste tot timpul cu drag au stiut cum sa se faca iubite de David. Si sunt convinsa ca foarte multe le-a facut de dragul lor.
Si , da, locul copiilor ca David este in scoli de masa. Asa e si in tarile ce au mai multa experienta si consideratie pentru copiii autisti.
Voi reveni. Cu vesti bune, sper, apropo de inscrierea la scoala. :)
Asa ca am actionat de cum am aflat de diagnosticul lui David. Dupa o saptamana era deja "inrolat" in Gradinita Speciala Malteza. Si-apoi a trebuit sa tot luam decizii...inclusiv pentru a gasi pe cineva care sa lucreze in privat cu David. Si am gasit. Cine cunoaste Clujul va intelege diferenta de traseu: cand sotul meu mergea spre Gradinita Malteza o lua prin Grigorescu iar cand mergea la terapeutul gasit, alegea Manasturul.
Reactia copilului autist si non-verbal de 3 ani si 2 luni era graitoare, incepea sa urle, zbatandu-se in scaunelul lui de masina cand mergeau prin Manastur si radea cand mergeau prin Grigorescu.
Sotul meu are o relatie deosebita cu David si simtea si simte toate cele nespuse dar simtite de copil. Suflet langa suflet ...
I-au ajuns cateva astfel de drumuri ca sa spuna: "gata, renuntam la terapeut!" Si parcat tot universul a conspirat ca sa o alegem pe Moni: David se atasase de ea ea, pe mine ma suna lumea sa mi-o recomande, nestiind ca ne cunosteam deja. Si am ales-o pe Moni!
Vedeti, e mare lucru sa poti spune : "x mi-a salvat viata" sau "x a salvat viata copilului meu". E unul si acelasi lucru si asta putem noi spune despre Moni. Ea este un om modest si la locul lui si nu i se pare ca a salvat lumea. Dar a salvat-o. NE-A SALVAT LUMEA INTREAGA.
Iar cand David spune: lucruri demne de varsta lui, cand spune "te rog", "multumesc" cand o pupa pe Buni si ii ureaza "somn usor", eu si sotul meu radem si ne privim complici si simtim ca avem lumea intreaga la picioare.
Tata e centrul universului lui David. Nici mai mult nici mai putin. Universul lui de cand avea 3 luni si jumatate, de cand eu m-am intors la serviciu. Pentru ca asa au fost vremurile si pentru familia noastra a fost mai bine asa. Nu cred ca sunt o mama mai rea sau mai buna pentru ca am luat decizia asta.
Si da, le respect foarte mult pe femeile care aleg sa fie casnice si isi dedica timpul, energia si viata cresterii copiilor.
Dar nu toata lumea e croita la fel, dupa acelasi tipar. Iar daca as fi fost acasa, probabil as fi ajuns experta in croitorie sau in brodat. Sau ceva in genul asta. As fi gasit ceva de facut pe langa munca si terapia cu David.
Nu stiu daca David va fi la fel ca noi, parintii, dar incerc sa-l educ si sa-i inspir de mic satisfactia lucrului bine facut. Daca ne propunem sa lucram 3 randuri de elemente grafice, e clar ca le vom termina. Daca oboseste, dupa al doilea rand facem pauza si continuam. Ii spun mereu:" e bine sa terminam ce-am inceput."
Cartile si jocurile sunt la indemana lui David in rafturi ca sa poata ajunge la ele. Si stie si incearca sa le tina in ordine. Nu incurajez ordinea rigida ( avand in vedere inclinatia lui spre stereotipii) insa orice copil trebuie sa fie in stare sa-si tine lucrurile cat de cat aranjate. Evident ca intodeauna vor fi jucarii imprastiate dar la final de zi trebuie sa stranga.
Multa vreme m-am intrebat la ce mi-a folosit mie studiul si rezultatele scolare bune. Au trebuit sa treaca multi ani peste mine si sa-mi dezvolt alte abilitati ca sa-mi dau seama ca vreau sa fac si x, y, lucru la fel de bine precum invatam la scoala.
As vrea ca David sa invete ca lucrurile se obtin prin munca, n-as vrea sa viseze la lucruri obtinute facil. Vreau sa gaseasca implinire in ceea ce face, sa puna pasiune in tot ce intreprinde si sa nu astepte sa faca altii pentru el si in locul lui.
Vreau sa devina RESPONSABIL.
Acum ne pregatim de o alta etapa importanta: scoala. Saptamana viitoare se fac inscrierile la "Liceul Teoretic Gelu Voievod Gilau" pentru grupa pregatitoare. Scoala, care cuprinde si singurul liceu din zona rurala a judetului Cluj are, la un calcul sumar, undeva la 700 de elevi. E o scoala mare, asadar, care organizeaza anul acesta 3 clase de pregatitoare fiecare a cate 25 de locuri.
Asa ca avem emotii si mari asteptari de la scoala din Gilau.
Gradinita nr 1 din Gilau a fost mult peste asteptarile noastre: doamnele care l-au "crescut" pe David aici in ultimii doi ani au facut minuni cu el: Simona si Ioana pe care David le pomeneste tot timpul cu drag au stiut cum sa se faca iubite de David. Si sunt convinsa ca foarte multe le-a facut de dragul lor.
Si , da, locul copiilor ca David este in scoli de masa. Asa e si in tarile ce au mai multa experienta si consideratie pentru copiii autisti.
Voi reveni. Cu vesti bune, sper, apropo de inscrierea la scoala. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu