Vesti noi

vineri, 15 noiembrie 2013

Ce inseamna 6 ani de David

David a fost un copil dorit si asteptat cu mult drag. Insa tot ceea ce-mi imaginam despre copilul ce avea sa vina a fost contrazis de felul lui de a fi. Si stiti ce? Nu l-as schimba cu nici nu copil neurotipic si nu mi-as dori sa fie altfel decat este. Sase ani de David s-au implinit pe 6 noiembrie iar ei inseamna mult mai mult decat ati putea crede. Ceea ce va impartasesc in seara asta viata noastra alaturi de David. Alaturi de David si de Buni (mama mea). Este despre ce inseamna familia noastra in cele din urma.



Iar daca pe vremuri, eu aveam impresia despre mine ca sunt o fiinta sensibila si delicata, as zice chiar fragila , m-am inselat si cu asta. Habar nu aveam din ce aluat sunt facuta. Si de ce sunt capabila . Iata ce-a adus la suprafata David!

Sunt ca  un general pe campul de bataie: in mintea mea sunt deschise 10 pagini odata despre cum pot sa fac o activitate sau alta cu el, cum sa-i corectez un comportament neadecvat, cum sa-l fac sa adoarma mai repede, ce sa-i dau sa manance ca fie cat mai sanatos, ce sa gatesc in week-end, cum sa scriu un proiect, cum sa negociez un contract etc. Asa sunt eu si asa functionez.

Si nu sunt singura: cei 6 ani de David sunt de fapt 7 ani alaturi de partenerul meu si tatal lui David. Iar EL a fost cea mai buna alegere pentru mine si nu numai. Nu cred ca David ar fi putut avea un tata mai bun.
Mai bine va spun ca poate avea grija si menaja si problemele de comportament ale unui varstnic suferind de una din marile boli ale modernitatii: dementa.  Cand mama mea a fost diagnosticata cu maladia asta la ceva vreme dupa David; vestea m-a prins ca pe stanca de neclintit. N-am plans si m-am gandit ca D-zeu e mare si ca vom trece cu bine peste toate.
Pentru David insa am plans cu totii. Dar n-am plans mai mult de o zi. A doua zi cautam solutii, dadeam telefoane, citeam tratate de ABA si ne rugam sa gasim cele mai bune solutii. Si nu le-am gasit. Au venit  ele la noi. Lucrurile se aranjeaza de la sine daca ai puterea SA CREZI.
De la sotul meu am aflat ca simplul fapt de manca impreuna, macar o masa pe zi, zi dupa zi, luna dupa luna, an dupa an ii da unui copil un sentiment de siguranta pe care altfel nu il poate dobandi. A trebuit sa ajung aproape pana la 30 de ani ca sa aflu asta. N-a avut cine sa ma invete pana atunci.


Barbatii sunt in general subestimati in ceea ce priveste relatia lor cu copiii si felul in care se implica in educatia si cresterea lor. Si de cele mai multe ori pe buna dreptate.


Ma bucur ca el e exceptia care confirma regula. Il creste pe David de la 3 luni cand eu m-am reintors la serviciu, l-a dus pe David la terapie si gradinita in Cluj timp de doi ani si a gestionat cu intelepciunea bugetul familiei ca sa nu dam faliment in timp ce incercam sa facem fata cheltuielilor impuse de conditia lui David. Are talentul, si rabdarea necesara de a creste si a educa un copil cum e David. Si mai ales cum sa aplice principii terapeutice in educatia lui David.  Despre alte talente tehnice ale lui care ne-au scutit de o gramada de cheltuieli nu are rost sa pomenesc. 

 Desigur au fost multe nopti in care m-am trezit intrebandu-ma :"de ce?" 

"De ce copilul nostru? 


Apoi am inteles ca se cuvine mai curand sa intrebi:" de ce nu copilul meu?" Ca se cuvine sa fii umil si sa accepti ce ti se intampla dar sa lupti din toate puterile pentru copilul tau si sa faci tot ce este omeneste posibil. Care e BINELE despre care spune o vorba din batrani ca iese din orice rau?

Pai, vremurile grele sunt proba de foc a unei casnicii. Peste tot in lume 3 din 4 cupluri care au copil cu autism se despart, nicidecum nu devin mai puternice. Noi am fost binecuvantati ca sa ne gasim in lumea asta nebuna si impreuna cu David sa trecem peste mari incercari care pe altii i-ar fi daramant. Nu pe noi!

Cei sase ani de David inseamna asadar  constanta. Am invatat alaturi de sotul meu cum trebuie sa fie o familie cu adevarat si cum este sa tragi in aceasi directie cu celalalt si nu in parti opuse. Iar asta e crucial in educatia fiecarui copil, nu doar al unuia autist.


 Toate activitatile si programul unui copil sunt importante. Programul se face dupa copil si nu copilul se adapteaza rutinei adultului.Pentru fiecare dintre noi, adica si pentru mine si pentru sot copilul este pe primul plan. 

Asa trebuie si e normal sa fie. Eu una sunt satula sa vad titluri de in reviste, de genul: "nu-ti pune sotul pe planul doi dupa ce ai un copil" sau cum sa-ti faci timp pentru tine"
Cred ca lumea a luat-o razna cu totul ....Vedeti, de-asta nu cumpar decat reviste culinare. Sunt mult mai de folos si sotului si copilului :)))

Familia inseamna A FI IMPREUNA. Noi, parintii lui David nu avem nevoie de "timp pentru noi." Nici unul nu simtim nevoia sa evadam fiecare, cu alt program, sa ne "relaxam". Pentru noi familia e un mod de viata nu e chestie de care sa fugi ca sa-ti " faci timp pentru tine".

Iar dupa atatia ani dintre care trei sunt dedicati luptei cu autismul pot sa va spun ca eroii umbla printre voi. Erou este sotul meu si erou este David. Daca ii vedeti pe strada, sa le spuneti asta. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu