sâmbătă, 3 mai 2014

David in vacanta

Nu stiu care dintre noi avea nevoie mai mult de o vacanta, dar cu siguranta ne-a prins bine o iesire la tara in judetul Sibiu intr-un sat sasesc. Pentru David a fost interesant sa traiasca timp de cateva zile intr-o gospodarie plina de animale : de la pasari de curte: gaini, rate, curcan, pui de gaina de diverse varste pana la oi si vitel. I-a prins bine si plimbarea prin padurea de pini :)



Ce inspirata am fost sa-i cumpar din nou cizmulite de gum ! Le-am luat in ultimul moment din Gilau (si eu care credeam ca numai la Cluj pot gasi :D ) iar David le-a folosit din plin! O data ca a fost si vreme ploioasa si inca o data pentru ca a umblat prin grajd, cotetul porcilor, a adus oua din cuibarul gainilor, s-a tavalit prin fan.

Asemenea experiente n-am avut nici eu in copilarie. Iar eu trebuie sa renunt la obiceiurile mele proaste de a-l atentiona tot timpul:" David ai grija!", "David nu ti-e frig?", "David te-ai spalat pe maini?", strigate tot la 5 minute.

A avut si momente proaste mai ales in cele vreo 2 zile ploioase cand a cautat stimuli vizuali si tactili sau verbali ca doar de-asta a prins toate injuraturile din lumea (astea de pe la buni si poate si de la alti copii). E momentul experimentelor verbale prin care toti copiii trec. La el se petrec ceva mai tarziu pentru ca limbajul e ultimul invatat de catre David.

Dintre auto-stimularile lui interesante aparute atunci cand e plictisit sau in zile de meteo-sensibilitate, poftiti mai jos de vedeti cum se stimuleaza David tactil cu degetele infipte intre paginile unei carti. La fel face si cu cartile joc sau orice are foi si se preteaza la un asemenea "joc".



 Doar matusa mea, a stiut cum sa trateze cu el. Parca eu mi-am pierdut rabdarea de tot in concediu. 



Dar ce zile de rasfat au fost! Si ce bine s-a simtit David.
I-a placut si la biserica, a prins Vecernia din ziua de Paste. Abia spre sfarsitul Vecerniei mi-a soptit la ureche un :" Mama, ma plictisesc!"

In vizita la prietena mea din tinerete a stat mult in gradina si s-a jucat cu papadiile. A spus ca aceea este gradina lui Iepure ( personaj din povestile cu Winnie de Plus) si si-a facut si el niste straturi cu sapaliga in care a "plantat" papadii.

Din pacate vreo doua zile, vremea n-a fost stralucita, asa ca am mai stat si in casa harjonindu-ne.


Inapoi acasa, primul lucru de care ne-am ocupat a fost sa-l mai ducem pe David la inca doi specialisti: ORL-ist si Alergolog ca sa dam de cap celor 3 luni in care David a fost permanent bolnavior ba de rinita, ba de conjunctivita, ba de bronsita. Banuielile noastre si ale medicului de familie cum ca David ar fi alergic s-au adancit in concediu cand, dupa o tavaleala in fan si jocul indelungat cu papadiile, pe David l-au apucat iarasi crizele de tuse. Nu-i bai, la varsta asta alergiile nu sunt permanente. Asta-i un mare noroc.

Reintorsi acasa, am reinceput lucrul.


Dar sa nu uit sa va spun! Marea surpriza a Iepurasului venita de la Bucuresti din partea prietenilor nostri, Alexandra si Stephan, a fost o tabeta pe care David o foloseste cu mare drag :) Cu program insa asa cum se cade unui copil .


Sa fiti sanatosi si voiosi!

Va urma.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu