Vesti noi

sâmbătă, 25 aprilie 2015

Discutii cu David

-Mama, de ce nu mai raman din noi decat oasele in mormant?

Intrebarea m-a cam lasat cu gura cascata... Ma bucur ca l-am lasat sa mearga la orele de religie. De ce? Uite de-aia. Pentru ca acest copil sa fie pregatit pentru viata, sa stie ca viata are si bune si rele. Sa stie ca oamenii pot muri, sa afle ca viata e fragila si ca putem oricand sa-i pierdem pe cei dragi. Sa se poata oarecum consola cu gandul ca dincolo exista ceva bun si luminos.


Fragila consolare ... Nu se poate consola cu gandul ca buni e bolnava si nu se poate face bine.

-Dar putem sa ne rugam, nu-i asa?
-Sigur, ca putem, l-am incurajat, putem, ca sa-i fie ei si noua mai usor, chiar daca nu se mai face bine...

-Mama, bunicul meu nu se mai intoarce?
Nu, ii zic zambind, incercand sa-mi imaginez cum ar fi sa apara acum bunicul Marin.
-Si daca sapam dupa el ? insista el.
Intrebarea, oricat de morbida ar putea sa para, e normala...
-Vom gasi doar oase, nu mai exista fizic, iar sufletul lui s-a dus Sus la Dumnezeu.
-De ce mor oamenii batrani?
-Pentru ca se imbolnavesc, dar nu mor doar ei, si copiii si tinerii pot muri.
-Si daca eu mor, o sa pot vorbi doar cu Doamne Doamne?
-Da, daca ( fereasca Cel de Sus!!!) tu vei muri, vei putea vorbi doar cu Doamne Doamne...

-Mama, buni nu mai poate invata?
-Nu, nu mai poate, nu mai tine minte.
-Dar eu pot sa o invat? ma intreaba cu speranta?
-Da sigur, poti sa vorbesti cu ea si sa-i povestesti.

-Buni de ce nu ma mai poate ingriji?
.....

Si cate ii mai povesteste.

-Buni, stii ca astazi am facut litera "b"!
-Buni, hai si da-mi dictare!

Ii canta ei (noua nu sau nu preaa) ... Uneori reuseste sa o scoata din amorteala bolii ei. Si e in stare sa planga cu lacrimi de crocodil daca ea nu vrea sa iasa afara. Ea de obicei nu vrea, sta in acelasi loc imobila toata ziua pe canapea si refuza sa se miste, desi e capabila fizic sa se miste. David o mobilizeaza. Mai bine decat reusim noi, adultii.

-Iti place ca acum e mama acasa?
-Da, imi place sa ne trezim dimineata amandoi, sa mergem la baie sa ne spalam pe maini, pe dinti, pe ochi, pe nas... de ce trebuie sa ne spalam si pe nas?

-Mamaaaa! mama aud strigata cand vine de la scoala. E dezamagit daca sunt plecata cu treburi de gravida.

Nu vrea nimic special de la mine, de fapt, uneori ajunge sa ma uit la desene animate cu el. Sa fiu doar acolo. Contrar teoriilor ce spun ca e nevoie doar de "quality time"petrecut de parinte cu copilul.

-Mama de ce nu e voie se vedem cate doua?
-Adica?
-Adica sa ne apasam ochii.
 Imi arata apasandu-si o pleopa (e una din stimularile lui tactil-vizuale). Deci asa, vede cate doua exemplare din orice daca face asta.
I-am povestit despre faptul ca asa ne obosim ochii si mai ales creierul, iar creierul este cel care conduce intreg organismul. Nu vrem sa-l obosim mai mult decat e cazul, nu-i asa? Trebuie sa ne concentram pe lucrurile cu adevarat importante.

Asa il decodam pe David.

Apoi, am povestit despre sange, m-a intrebat de ce nu putem trai fara sange, de ce e important, la ce ne foloseste si inevitabil, despre cum ajung oxigenul si vitaminele la fratiorul lui ce creste in burtica mea.

-Si asa m-ai crescut si pe mine in burtica, 9 luni? m-a intrebat privind oarecum neincrezator spre burta mea care creste vazand cu ochii. Cred ca nu-i vine a crede ca a putut sa fie chiar atat de mic, el care acum se simte atat de mare :

-Eu sunt baiat mare, nu-i asa? Am aproape 8 ani, imi zice cu mandrie...


Si apoi amintirile, da, copiii cu autism au amintiri chiar si din periaoda in care erau nonverbali si calificati cu "retard psihic" cum e moda pe la noi ca sa-ti arate psihiatrul si psihologul roman cate NU POATE face copilul tau.

-Mama, mai stii ca Serbanel a spart un pahar din asta, cand a fost la noi demult? Si-mi arata un pahar de la promotia Timbark. Da, da Serbanel sparsese chiar unul dintr-acela...Iar David stia totata intamplarea in detaliu.

-Mama, mai stii cand am cazut la Gradinita Malteza si m-am lovit rau si rana era si rosie si galbena. De ce?

Se lovise si se si julise ( deci era si vanataie si julitura)  de muchia unei trepte de beton si rana era la jumatatea anterioara a gambei.
Era mai-iunie 2011, David era inca non-verbal avea in jur de 3 ani si jumate si printre altele, facea antrenament la olita la Gradinita Malteza.

Ce bine isi aduce aminte! Acum incepe sa desarte sacul cu amintiri. Si realizez ce viata interioara bogata are copilul nostru frumos! 












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu