Vesti noi

sâmbătă, 8 august 2015

Zile si nopti

M-am tot gandit...Oare despre ce sa scriu mai departe? Doar despre David? Blogul este si va fi al lui. Si totusi, existenta lui David nu poate fi separata de familie. Iesirea din autism nu are loc decat alaturi de familia lui.  Iar povestea lui David este povestea noastra: a mamei, a tatalui si a fratelui lui David, George.

Acum am timp sa ma gandesc la copiii nostri, la tot ce traiesc zi de zi. Zilele si noptile sunt doar ale lor. De fapt zilele sunt pentru amandoi si noptile doar ale lui George care ne desteapta tot la trei ceasuri.

.

Incerc sa le acord atentie amandurora, nu in mod egal, ci dupa nevoile fiecaruia. David trebuie sa simta ca sunt tot mama lui, ca il iubesc si ingrijesc la fel ca inainte de venirea lui George. Iar mititelul are nevoie de bratele parintilor si de stimulare adecvata pentru varsta lui.

David nu pare un frate prea afectuos la prima vedere, in orice caz nu e genul care sa-si imbratiseze fratele pres des, dar accepta sa-l pazeasca pe George care doarme in carucior afara timp de cateva minute. Iar cand l-a vazut pe tati pupandu-l pe George zgomotos pe obrajii de bebelus grasut, David ingrijorat l-a intrebat: "de ce te porti asa cu fratele meu?" Se gandea, fireste, ca pe Georgel ar putea sa-l doara obrajorii bucalati.

***
-Mama, nu-i asa ca ma descurc bine cu exercitiile? m-a  intrebat David in timpul unei sesiuni de lucru in caietul de vacanta.
-Sigur ca da, l-am incurajat eu.
-Are mama un baiat destept, a concluzionat el.
Iar dupa o scurta pauza a continuat:
-Are mama doi baieti! Unul plange...

***

Asteapta in mod sigur ca Georgel sa creasca.Vazand copii de 7-8 luni care au mai multa autonomie, se intreaba cand va fi si Georgel asa. Iar eu incerc zilnic sa mediez relatia lor punand deocamdata accentul pe David.

-David vezi ce ochisori stralucitori are Georgel ? Tot asa frumos erai si tu cand erai mic.

Cand suntem fara tati acasa, pot merge linistita in bucatarie sa pregatesc o mancarica. David  vine si ma informeaza daca s-a trezit Georgel, daca icneste ca-l doare burtica sau daca plange de foame.
David se simte si este important.

In rest petrecem timp amandoi cand si cum putem.





Dar vara nu e lipsita de incidente, in David s-a trezit obraznicia, ii cunoasteti pe acel " nu vreau" si acel " daca totusi fac ce vreau eu?" Acesta din urma functioneaza stereotip. Lipsit de experienta unor ani de viata si a unor situatii cu care nu s-a confruntat, David e naiv si se distreaza pe seama unor situatii ipotetice. 

-Si daca nu salut, ce se intampla? Si daca nu mananc civilizat? Rad oamenii de mine? Si daca.. ? Si daca..?

Nu...David nu e un set de reguli. E un copil ca toti copii, unul care incalca regulile din cand in cand.

Are inca un mare defect care tine de spectru, uneori e reticent cand incerci sa-i explici ceva. Atunci cand e vorba despre ceva nou, de modul de utilizare al unui joc, sa zicem, nu vrea sa i se explice, prefera sa foloseasca jocul dupa cum crede el ca s-ar folosi, uneori neadecvat. In astfel de momente, e preferabil sa-l lasam fara joc si sa-l trimitem la culcare daca nu se lasa invatat, caci " sistemul" David e clar supraincarcat. Si nici o rugaminte din lume nu l-ar indupleca sa te lase sa-i demonstrezi cum se joaca sau cum se procedeaza in respectiva situatie.

-De ce mi-a scris tata pe foaie? Ii scrisese ca sa-i explice ceva.
-Nu vreau sa-mi scrie pe foaie, se lamenteaza si ar tine-o la nesfarsit asa. Dar scena se incheie de  obicei cu confiscarea obiectului - in cazul de fata foaia si stampilele- impreuna cu explicatia acestei pedepse.
Dar David nu renunta, straduindu-se sa adoarma, ne mai reaminteste ca EL VREA sa faca nu stiu ce.
-DAR, EU VREAU !!!

Si poate sa tot vrea, pana va invata sa respecte regulile setate de noi inspre binele lui. 

Zilele si noptile sunt pline, traim cea mai intensa perioada din viata noastra de parinti de pana acum. Imi place sa ma trezesc la 4:30  in clinchetul clopoteilor de la carusel pe care George ii loveste cu picioarele. Il vad pe Sponge Bob Square Pants pe care David l-a culcat cu grija intre noi de fiecare data cand deschid ochii. Iar dimineata devreme cand David inca doarme sunt mereu surprinsa sa vad cat e de mare si ma intreb inca o data cand si cum a crescut. Zilele trec repede, iar eu ma intreb daca am facut cat trebuia si mai mult de atat pentru copiii mei.

Da, sunt una dintre acele mame care traieste pentru copiii ei mult mai mult decat pentru sine. Si nu, nu  am ambitii si vise nerealizate pe care sa mi le implineasca copiii. Vremea copilariei, viselor si naivitatii mele a trecut demult. Noi parintii suntem demult pe picioarele noastre, nu avem bunici care sa ne ajute si care sa ne rasfete copiii. Asa ca trebuie noi, parintii sa tinem loc de toate. Ei sunt viitorul familiei noastra si in ei "punem" ce avem mai bun. Poate intr-o zi, cei doi vor face la fel pentru copiii lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu