joi, 6 septembrie 2012

Despre David si Moni sau despre cuplul perfect copil-terapeut (1)

Scria Moni recent intr-o prezentare ca fiecare copil are nevoie de o persoana de incredere, care sa-i dea un sentiment de securitate dar mai mult decat atat, sentimentul ca este iubit.
Asa este ea, Moni pentru David al meu; este persoana lui, a doua lui mama dar educatorul lui cel dintai. La un moment dat spuneam despre ea ca este "instanta suprema" fata de care David nu indrazneste sa faca ce nu se cuvine.

Se iubesc mult cei doi . Si pentru ca Moni il iubeste atat de mult,  ii ureaza sa aiba cat mai putin nevoie de ea ca terapeut.

 Eu sunt sigura ca relatia dintre ei va fi mereu una speciala.




Pe Moni am cunoscut-o inainte de diagnostic cand am participat la o activitate de voluntariat la Gradinita Speciala Malteza. Nu mi-as fi imaginat atunci ca femeia aceea atat de tacuta si de retinuta ne va schimba viata.

Am reintalnit-o cand mi-am dus copilul in Gradinita Malteza imediat dupa ce am primit teribila veste,ca sa fie vazut de staff. Nu pentru a pune in diagnostic- oamenii de acolo nu sunt medici- ci pentru a vedea cum si daca ar putea sa-l ajute pe David.
De la inceput Moni mi-a fost recomandata drept omul care avea  experienta cea mai potrivita pentru  un David ca al meu.

Si au urmat saptamani de tacere din partea lui Moni, eu ardeam de nerabdare sa mi se zica ceva orice : ca va fi bine sau nu, ca trebuie sa facem asa si asa. Si Moni tacea, il observa si incerca sa-i intre in joc.

Daca aveti un copil cu autism si dupa cateva ore de observatie primiti din partea psihologilor si a altor specialisti hartie cum ca trebuie facut asa si asa, fiti circumspecti. Cateva ore nu sunt suficiente pentru a stabili care va fi planul terapeutic de urmat. Eu personal cred ca se pierd ore intregi pentru niste hartii in loc sa se lucreze pur si simplu iar planul de terapie sa fie construit in timp.

In primul rand pentru un diagnostic mergeti la un medic: psihiatru infantil sau neuro-psihiatru infantil!

Moni cred ca l-a observat mult si bine dar in acelasi timp incerca in fel si chip sa-i intre in joc. Sa intram in jocul lui David care statea inins pe covor si imprastia lego cu picioarele, fusese imposibil pentru noi parintii. Nu si pentru ea.

Fiinta asta atat de interiorizata a gasit o cale sa comunice cu el, cu un bat a inceput sa impinga bilele cu care se juca David. Si David n-a protestat. Cine-ar fi crezut?


Si Moni a continuat natural cu miscarea, un fel de kineto-terapie. Dupa ce David a acceptat mica trambulina, toboganul din gradi, parcurgea un traseu: urca la comanda scarile, aluneca pe tobogan, alerga, sarea peste obstacole, parcurgea o bancuta lunga pe post de barna si la final urca pe trambulina. Si acum imi suna in minte comanda cantata de Moni:" sari, sari David, sari!. Comanda a fost evident preluata aproape un an mai traziu de David  si transferata catre Tomi catelul:" sali, sali Tomi, sali!"

Si au urmat altele si altele: Moni l-a filmat cand a inceput sa manance singur la Gradi. Manca singur si orice ii puneam la pachet. Acasa nu manca nici singur iar tulburarile de alimentatie se manifestau plenar: saptamani intregi de sana, o mare de sana de napolact si un zid de pateuri gretoase si pline de E-uri a mancat baiatul meu. 


Relatia celor doi s-a consolidat frumos in timp ca si a noastra parinti-terapeut de-altfel. 

Un terapeut, credem noi. trebuie sa fie in primul rand un om bun. E preferabil sa aiba si propriul copil pentru ca va manifesta astfel mai multa empatie si copilul vostru nu va fi redus la :" copilul cu care lucrez de la 8-10"

Cand am gasit-o pe Moni, ca si terapeut, ea lucra deja cu el in Gradi. Si intr-o zi cand ne-am dat seama ca persoana cu care David lucra nu avea abordarea potrivita pt copil ( nu spun ca nu stia carte ( ABA) ci ca nu avea pur si simplu nu se potriva cu David al meu). Si atunci a conspirat tot universul ca sa o gasesc pe Moni, trei persoane diferite mi-au recomandat-o in aceeasi zi/

Si asa a inceput Moni, pe langa ce se lucra in Gradi cu el, unde erau activitati si de grup si individuale, sa mai lucreze un 4-5 ore pe saptamana.

Si nu, Moni nu este terapeut ABA, insa are experienta cu genul asta de tulburare, este un foarte bun pedagog si are un talent nativ. Eu sunt lamurita cum e cu zecile de diplome si de cursuri ABA absolvite de oameni care se pretind a fi mari specialisti in domeniu. Nici o teorie, nici o carte citita nu va putea inlocui talentul, munca si mai ales dragostea pt copii.

Deci noi am procedat pe dos:

  •  N-am dus copilul intr-o gradinita de masa cu insotitor ci intr-una speciala ( si inca una foarte buna)
  • Nu ne-am adresat unei asociatii care se ocupa de copiii autisti din cauza preturilor prohibitive, doar cei cu venituri mult peste medie au acces la asa ceva. Desigur, aici vina se imparte cu statul roman care refuza deocamdata decontarea serviciilor psihologice pentru autisti. Dar asta va face obiectul unui capitol separat.
  • Nu am facut logopedie ( ce sa faca un logoped cu un copil non-verbal care nu imita?) decat o luna la un moment dat si a fost o experienta complet nefericita. Asa ca Moni, mami si tati sunt si logopezi.
Pentru noi, pentru Moni a contat foarte mult ca in timp ce recuperam copilul sa-l si fericim, sa-i aratam lucrurile frumoase, sa nu-l supunem la stresuri suplimentare:

  • sa nu-l ducem la gradi pe ora 8 in conditiile in care avea tulburari de somn si nu se odihnea cum trebuie
  • sa nu-l ducem cu autobuzul Gilau-Cluj si retur atata timp cat era non-verbal si se adapta greu la ger/caldura, aglomeratie am preferat sa investim 800 de ron in motorina lunar si sa-l duca tati cu masina
Moni mi-a inteles perfect grija de mama: ca David a fost supus unui stres prea mare de adaptare ca sa-i mai cream si noi altele. Asa ca am refuzat politicos propunerile de a continua concomitent frecventarea a 2 gradinite: cea de masa dimineata si cea speciala dupa-amiaza. Ce e copilul meu, un robotel care sa functioneze la comanda dupa bunul meu plac 8 ore de gradi si 50 de km dus-intors Gilau-Cluj? De-abia rezist eu, mami ca adult la asa program si naveta :D

Sa nu va fie teama sa refuzati orice oferta daca voua vi se pare ca nu raspunde intereselor copilului, daca vi se pare ca nu e ok costul ( de orice fel ar fi el) raportat la beneficiu. D-voastra ca parinte trebuie sa luati cele mai bune decizii pentru viitorul copilului si al  familiei voastre!

Moni ne-a incurajat si ne-a sprijinit mereu deciziile in privinta lui David. 

Daca veti gasi pe cineva ca ea, sunteti norocosi pentru ca se risipesc in felul acesta multe indoieli. Desi multi altii care cred ca se pricep la ce e mai bine pentru copilul meu ( desi nu au lucrat cu el niciodata) au incercat sa-mi sugereze alte solutii uneori destul de vehement ( in privinta terapeutului, a gradinitei etc) noi, familia am luat decizia care credem ca e cea mai buna pentru David.

Moni a deschis lumea pentru David: l-a supus la experiente care poate altora li se par normale: ea l-a dus prima data cu autobuzul in Cluj, ea l-a dus pentru prima data intr-un parc cu aparate de joaca si David a raspuns pozitiv, ea l-a dus prima data la mall si prin magazine aglomerate si galagioase pentru a vedeam cum reactioneaza, i-a adus un partener de joaca potrivit in persoana propriului ei copil. Si cum ar putea sa fie al ei copil, decat ca ea, afectuos si iubitor cu David?!

 Cu Moni am indraznit sa pasim in afara autismului, she's one of a kind as they say. Sunt convinsa ca daca nu ar fi omul care e, nici rezultatele cu David nu ar fi fost aceleasi. 
Ea e modesta si spune ca n-a facut mare lucru si ca de fapt am facut  echipa  buna noi parintii impreuna cu ea. Asa e, insa ea a sudat echipa si a stiut cum sa ne indrume, desi nu e foarte vorbareata :)) Nu ca mine, in orice caz.

Aventurile noastre impreuna ca echipa continua, si sigur baietii: al ei si al meu vor petrece clipe magice fie in Cluj, fie la Gilau.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu