Vesti noi

joi, 21 martie 2013

Despre o altfel de pierdere

Cati parinti pot sa spuna ca datoreaza viata copilului lor altcuiva? Ca ii vor ramane indatorati pe vecie ca le-a smuls copilul din cel mai intunecat hau: autismul? Eu pot spune asta : MULTUMESC MONI CA NI L-AI REDAT PE DAVID!

Cred ca era menit sa se intalneasca: David si Moni. Ea a fost prima persoana de care s-a atasat dupa noi parintii. A fost omul care i-a dat aripi sa depaseasca atatea obstacole autiste si caruia i-am incredintat copilul cu inima usoara. Cand e cu Moni sunt linistita.

Nimic nu e mai aventuros pentru David decat sa se pregatesca pentru mersul la Moni: sa-si puna intr-un mic bagaj cateva hainute iar in rucsacul lui doua plusuri dintre care unul e obligatoriu Paul. Iata-l acum 3 zile jucandu-se de-a plecatul la Moni: haina imbracata cu truda, caciulita pusa invers, rucsacul in mana si slapi in picioare.


Si acum cum sa-i explic eu ca s-a terminat? Ca nu va mai merge la Moni cand eu de-abia pot suporta vestea? 

Era oaza de liniste din mintea noastra si a lui cu siguranta. Asteptam vinerea si ma dadeam de ceasul mortii daca era bolnav si nu putea merge. Auzeam un ceas ticaind in mintea mea: inca o saptamana fara terapie! Timpul e dusmanul nostru si mai avem atatea de facut, de invatat si recuperat.

Si totusi ce va simti David? Se va simti respins, neiubit? Va intelege o poveste frumoasa spusa de noi parintii sau va ramane cu o trauma?

 Ce impact va avea pentru el tocmai acum cand e totalmente dezintegrat senzorial si se teme chiar si de iarba proaspat incoltita?!

Nu-mi pot stapani lacrimile gandindu-ma la asta. It knocked me on the head and left me suffering....




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu